A lucrat timp de 10 ani in televiziune, fiind colega lui Carmen Bruma. Are 34 de ani si este casatorita cu Lucian Hugeanu - secretarul general al Federatiei Romane de Ciclism. Este mamica unui baietel de 2 ani si 11 luni, Serghei. Sper ca ati recunoscut-o din aceasta descriere pe Adina Halas Hugeanu – cea care este imaginea colectiei estivale Melkior.

Melkior: Care este machiajul tau preferat?
Adina Halas: Sunt mai multe tipuri. Avand in vedere ca am ochii verzi, imi place sa-mi fardez ochii in culori inchise si pe buze pun tonuri nude. De asemenea, imi place sa-mi conturez ochii cat-eye cu eyeliner negru si sa merg pe o nuanta de rosu sau corai pe buze. Cateodata mai trasez si o dunga de albastru sau de vernil dedesubt, la ochi.

Melkior: Cum arata manichiura ideala pentru tine?
Adina Halas: Prefer unghiile scurte, taiate patrat, dar imi place si varianta de rotund. Lacuite in culori tari de la albastru la verde electric. Imi place si manichiura in nuante de corai si rosu. Depinde si unde merg; de exemplu, la un eveniment unde port o rochie cu spatele gol, ma orientez spre culori inchise sau rosu sau nude. Imi place sa am aceeasi culoare de oja si la maini si la picioare. Intotdeauna. De ce? Mi se pare mai frumos sa fie unitar. Sunt zodia Capricorn si asa mi se pare mie bine, cand lucrurile sunt unitare.

Melkior : Multi ani ai avut parul blond. De ce ai ales acum aceasta nuanta roscata?
Adina Halas: Dupa 10 ani de toate blondurile din lume am decis sa iau o pauza si sa las parul sa-si revina la culoarea naturala. Asa ca timp de 3 ani nu m-am vopsit, perioada in care am facut si copilul. Apoi am vrut o schimbare, am incercat un roscat si era wow. Se poarta si mi se potriveste.

Melkior: Ce nu-ti lipseste din poseta?
Adina Halas: Un gloss transparent sau colorat, un lip balm foarte emolient, un parfum.

Melkior: Cum te mentii in forma?
Adina Halas: Merg pe reteta clasica sport – alimentatie – odihna. Am grija sa fac sport in fiecare zi. Cel putin de 5 ori pe saptamana sunt in sala de sport sau pe pista de alergare, fac antrenamente combinate, de la yoga la cycling, alergare si tras de fiare. Am grija la alimentatia mea si a familiei mele. Inainte sa am copilul si sa ma ingras 30 kg in sarcina, nu eram foarte preocupata de aspectul acesta, consideram ca mananc sanatos. Dupa ce am nascut si am vazut cat de importanta este alimentatia copilului si cat de important este sa-si revina o femeie dupa sarcina, am inceput sa ma documentez foarte mult pe aceasta tema si mi-am descoperit o noua pasiune.

Melkior: Ce nu mananci?
Adina Halas: Nu mananc zahar, fainoase, paste, prajeli. Asta nu inseamna ca atunci cand sunt in vacanta sau la ziua cuiva nu mananc bucata de tort din fata. Sau ca o data la 2 saptamani nu mananc ciocolata preferata. Mi se pare sanatos sa pot manca din cand in cand ce poftesc pentru ca organismul are niste mecanisme de compensare.

Melkior: Ce inseamna fericirea pentru tine?
Adina Halas: Familie, dragoste. Inseamna sa fiu cu Lucian pe canapea, de mana si Serghei langa noi; si cu Mamba, bulldogul nostru francez, ca suntem 4.

Melkior: Unde te vezi peste 10 ani?
Adina Halas: Ma vad in mijlocul familiei mele care este cea mai importanta. Si facand ceea ce-mi place, indiferent daca este vorba despre o emisiune de televiziune sau despre un business.